Cititul e bun.Citind afli multe.Citind afli chestii pe care în mod normal probabil nu le-ai fi aflat niciodată.
Citind romanul "Orfani în Brooklyn" de Jonathan Lethem am aflat ceva ce nu credeam vreodată că o să aflu, o mică enigmă a creierului meu.Am aflat de sindromul Tourette.E ceva legat de genetic, de neuropsihic şi provoacă dorinţe, acţiuni, gînduri obsesiv-compulsive, care stăruie atît de mult în creier încît trebuie neapărat îndeplinite, pentru a satisface acest sindrom.Afecţiunea e diferită pentru fiecare în parte, de la cazuri grave, incontrolabile, urlete, ţipete, gesturi şi înjurături din senin fără vreun motiv, dar totodată legate de mediul şi interacţionarea cu mediul înconjurător, pînă la mici ticuri, înfundate şi reţinute în adîncul propriului creier.
Celălalt eu e o adevărată "Dihanie" (ca să citez şi romanul).Îi place să-şi pocnească gîtul atunci cînd nu-l vede nimeni, sau să-şi întoarcă capul în dreapta, fără vreun motiv anume, dar îi dă un oarecare sentiment de siguranţă că nu este urmărit de nimeni.Poate face astea şi totodată se poate concentra la ceva anume.
Îi place să jongleze cu cuvinte, dar nu le exclamă în voce niciodată, asta-l sperie.Dacă ar auzi cineva , orie s-ar tăvăli pe jos de rîs ori l-ar crede nebun de-a binelea.Mintea lui se agaţă de cuvinte diverse pe care le aude, fie în stradă , fie la ore , într-un dialog .
Mintea lui Tourettică îl face să îi placă la nebunie să imite pe cineva, să imite o acţiune văzută undeva, la cineva sau într-un film, o replică spusă de cineva, pe care o repetă cu voce de tare, de cîteva ori ,atît cît să simtă o împăcare a sinelui, că poate şi el aşa sau aproape aşa.Dansează să nu-l vadă, e în siguranţă , se poate zbînţui, nu-l vede nimeni, poate cînta liber, orice prostie .."if u wanna clap youre shit , clap my dick, if u want it and you know it, get on your knees and show it, if u wanna clap my hands , suck your dick.."
Şi chiar şi cu accent japonez.
Într-un tic compulsiv are dorinţa arzătoare de a se apleca să miroase degetele de la picioare.Fără motiv.Sau cîteodată să miroase orice.Îl calmează cînd "trage o doză" dintr-o carte nouă.Mintea cade în echilibru ca în urma unui drog.Poate de asta şi-şi cumpără cărţi noi.Pentru echilibrul său psihic, pentru a cunoaşte mai multe, pentru a imita mai multe, pentru a crea mai multe.
Are frînturi de micro scenarii sau scenarii de lungă durată pentru orice situaţie în viaţă.Pot fi frumooase sau pot fi tragice.Alea micro sunt foarte des tragice dar totodată şi hazlii.Cineva vorbeşte iar el îşi închipuie cum îi cade capul pe jos , se rostogoleşte şi ajunge în urna de gunoi...sau pur şi simplu merge cu ceaiul, pe care din neatenţie îl scapă direct peste capul unei piţipoance.Chiar iar plăcea asta, cu toate că pe urmă i-ar fi ruşine şi şi-ar cere scuze de o mie de ori.
Mintea Tourettică e complicată, şi unică pentru fiecare în parte.Poate genera ceva nou mereu, sau poate stagna pe loc obsesiv.O calmează lucruri precum muzica ce provoacă pielea de găină, filme geniale, jocurile video (dar nu întotdeauna), lectura şi desigur excitarea sexuală în care îşi poate găsi ying şi yang-ul.
Citiţi, că e bine, aflaţi lucruri noi, nebănuit de importante...sau poate că nu aflăm nimic şi suntem doar nişte psihopaţi demni de a fi exterminaţi....
