Son of Liberty (3)

-Generale Payton, de ce m-aţi adus aici şi nu ca de obicei la vreo bază militară, pentru ce atîta deranj? întrebă Phoenix
-Băiete, de data aceasta totul e diferit, răspunse Payton încet.
-Adică, diferit?M-aţi chemat pentru o misiune sau pentru o ceaşcă de ceai?
-O misiune, neoficială de data asta.
-Neoficială? În ce sens? Phoenix se apropie de masă şi se opri în faţa generalului.
-De misiunea ta, va şti doar preşedintele şi noi, din din "SHADOW"
-SHADOW? Ce-i asta?
-O organizaţie formată în 1966, ce are ca scop controlul şi prevenirea atacurilor armate ce pun în pericol atît securitatea S.U.A. cît şi restul statelor lumii, iar toate astea se fac într-un mod cît mai discret şi secret posibil.
-Şi ce probleme mari a prevenit organizaţia asta a voastră de a fost nevoie de aşa zisa "discreţie"? întrebă Phoenix
-Mai multe decît crezi.Defapt, dacă nu ar fi fost SHADOW, puţin probabil să fi existat tu, noi, toţi.În 1978, SHADOW a reuşit să stopeze atacul nuclear asupra S.U.A.
-Atac nuclear?! Ce vorbeşti, în perioada Războiului Rece nu a fost nici un atac...
-Oficial, nu a fost nimic, dar în realitate un agent al nostru, a reuşit să oprească patru rachete nucleare îndreptate spre principalele oraşe din S.U.A., cu două minute înainte de lansare.
-Ce?
 Phoenix, cu toate că era o persoană greu de surprins, cele auzite fuseseră parcă prea straniu şi incredibil pentru el.
-Păi din această cauză s-ar fi putut începe al treilea răboi mondial, nu?
-Da, de vreo două ori a exista pericolul ăsta, dar l-am oprit la timp.Dar nu pentru asta eşti aici, să trecem la subiect.Deci, Phoenix, pe parcursul carierei tale militare, ai dat dovadă întotdeauna de cele mai bune calităţi, curaj, voinţă, putere.Ai îndeplinit misiunile înaintate cu succes, atît în Irak cît şi în alte destinaţii.Plus la asta eşti şi un bun specialist în infiltrare incognito, iată de ce, noi am decis că eşti omul perfect pentru misiunea dată.
-Şi despre ce misiune e vorba?
-Mai întîi, spune-mi, Phoenix, cît de dispus eşti să fii un membru al SHADOW, pentru că aici, nu e cale de întoarcere.Pentru un moment, Phoenix nu ştia ce să răspundă.Oare chiar l-ar fi lăsat să plece dacă nu accepta?Dar, totuşi, se mai gîndea că nu putea să nu accepte, aceasta i-a fost soarta, în care el nu credea.
-Deci, Phoenix?
-Da, domnule, sunt dispus să fac parte din SHADOW
-Foarte bine, băiete, nici nu mă aşteptam la alt răspuns, spuse Payton cu un mic zîmbet.Deci, numele de cod, Phoenix, îţi va rămîne acelaşi, oricum nu cred că doreşti altul.Să-ţi dau mai multă informaţie cu privire la misiune.Destinaţia ta e Rusia, Peninsula Taimîr.

Son of liberty (2)

-Domnilor, debarcarea! spuse şoferul automobilului.SUV-ul se opri în faţa unei clădiri de zece etaje, dărăbănată şi se vedea că nimeni nu locuia în ea demult.Unul din însoţitorii în negru, îl îndemnase pe Pheon să meargă spre clădire.Phoeni îşi amintea că de obicei cînd era chemat la misiune, era dus la baze militare, dar, de data aceasta nu înţelegea de ce ar fi trebuit să meargă în acel bloc părăsit.Intrase în clădire.Un coridor lung se întinse în faţa lui, iar prin părţi uşile apartamentelor, asta unde mai rămăseseră uşi.Merga cu paşi prudenţi înainte, iar la sfîrşitul coridorului observă o gaură dreptunghiulară în perete, locul unde cîndva era liftul, bănuia el.Poenix se uită în jur.
-Alo...e cineva aici? zise acesta.
Nu prea înţelegea de ce era în această clădire.Se porni să intre în una din camerele părăsite, cînd...
-"DING"!
  Phoenix se întoarse brusc spre direcţia clinchetului şi văzuse acel lift, presupus dispărut, urcînd de jos în sus şi oprindu-se la etaj.Înţelese că trebuia să intre în acel lift.Intrînd, observă că în interior nu erau nici un fel de butoane, taste sau ceva să poată fi apăsat.Pînă cînd realiză asta, uşile ascensorului deja se închiseră şi liftul porni înapoi, în jos.Timp de aproape un minut liftul coborî, după care deodată se opri.Uşile se deschiseră.Phoenix făcu cîţiva paşi înainte şi se opri.
-Bine ai venit, Phoenix!La timp, ca-n totdeauna...se auzi o voce groasă de undeva.
 Lui Phoenix i se păru cunoscută vocea.Defapt, deja ştia a cui e, doar că nu vedea nimic.Brusc, la vreo 10 metri distanţă de el, se aprinse  o lumină , şi observă o masă rotundă, unde se profila şi silueta unei persoane.


                                                           xx/xx/2008

Son of Liberty (1)

 

 Aceasta e povestea unui om aparent simplu ca şi oricine din jurul nostru, dar în realitate e o persoană cu un suflet şi cu o viaţă total diferită de ceea ce vedem zi cu zi în jurul nostru, un om ce ce a trecut prin pară şi foc, prin chinuri inimaginabile ale vieţii.Fie că aşa i-a fost destinul sau că şi-a ales calea singur, el a fost şi va fi acolo undeva în umbră, protejînd viitorul oamenilor simpli, generaţiilor următoare.Acesta e un om al libertăţii, ce şi-a dedicat viaţa apărării ţării, iar prin ţară ne referim nu doar la una singură, ci la un întreg glob, populat de 7 miliarde de oameni.A renunţat la viaţa personală, la nume, la trecutul său, pentru a schimba.
    Acesta era Phoenix, astfel era numit acum.Un nume de cod dat de superiorii săi, căci în lumea militară numele său, pe care deja îl şi uitase, nu avea nici o valoare.Phoenix, un bărbat de vîrsta a doua, cu părul brunet, dat pe spate, o faţă proeminentă şi urme de neîngrijire ale bărbii, îşi ţintea ochii de o tentă verzuie, prin geamul avionului care se îndrepta spre Washington.Phoenix privea prin depărtare şi îşi trecea prin minte viaţa sa şi tot ce se întîmplase pînă a ajunge aici.
   Îşi amintea de copilărie, din care memorase doar rămăşiţe.Îşi amintea de zilele grele petrectue în armata naţională şi promovările pe care le primise mai repede care oricare cadet.Cu emoţie în suflet, amestecată cu un fel de mîndrie, îi trecea prin faţa ochilor prima ieşire pe cîmpul de luptă, în Irak, unde sunetul gloanţelor parcă nu se mai oprea.Bărbaţi şi femei ucise, inamici înfrînţi, camarazi răniţi.Atunci era un şoc, acum , e o normalitate.
  Şi tot aşa zborul de cinci ore i se păru de o oră, contemplîndu-şi viaţa trăită pînă acum, ajungînd pînă la momentul cînd cineva îi bătuse la uşa cabanei sale din Alaska.Phoenix şi-ar fi dorit să nu fi deschis uşa atunci, dar avea o datorie de îndeplinit şi oricum, nu putea să fugă nicăieri, asta îi era calea, acum, la ordinul generaluluoi Payton era "transportat" la Washington cu privire la înaintarea lui pentru o nouă misiune.
- Domnişoară, vă rog aduceţi-mi o cafea, cît mai tare, dacă se poate, spuse Phoenix stewardesei cu un glas puţin răguşit.
-Sigur...domnule...imediat.răspunse stewardesa somnoroasă, căci aţipise puţin la acea oră de 3 dimineaţa.
Domnule, nu ar fi mai bine dacă aţi dormi, mai este o oră pînă la aterizare, adăugă ea.
-Vreau o cafea pentru că mi s-a uscat gîtul, că de adormit, oricum nu mai adorm, mai ales singur...
   Stewardesa zîmbi şi plecă după cafea.
Avionul aterizase.Phoenix, ieşind , fusese întîmpinat de  doi oameni îmbrăcaţi la costum şi ochelari fumurii.Aceştia îl escortaseră pe Pheon, într-un SUV negru, care imediat demară spre o destinaţie necunoscută, încă necunoscută.
 Era patru dimineaţa, străzile încă erau libere şi automobilul circula rapid pe drumurile Washingtonului.La acea oră, oraşul , încetul cu încetul se dezmorţea, iar cu cît mergea mai mult, Phoenix, vedea feţele tot mai multor oameni, fiecare cu vieţile lor, cu serviciu, bucurii şi tristeţi ordinare...iar el, se întreba..."De ce?".De ce el trebuie să fie acela, de ce nu ar fi putut să doarmă liniştit la ora asta, de ce nu ar fi putut să aibă şi el un post de lucru obişnuit ca şi orice alt cetăţean...de ce el trebuie să fie responsabil de viaţa celor  de după geamurile fumurii ale SUV-ului?
Întrebări care încă îl chinuiau şi la care încă nu găsise răspunsuri potrivite...

                                                      19/06/2008