O scriu doar pentru tine..şi puţin pentru mine...sau poate mult...ştiu că nu ştiu...
"Omul nu ştie nimic...nici cînd greşeşte, nici cînd face un bine", a spus cineva care tot nu ştia ce face.Dacă ştia, nu scria şi nu spunea nimic.Dacă am şti şi noi ceva poat ar fi viaţa altfel, poate am trăi cu toţii într-o pace eternă, milioane de ani...sau chiar nemuritori sau poate pur şi simplu am muri pe loc pentru că pur şi simplu am şti că nu are sens să exişti pe lumea asta pentru că o distrugem şi o facem un loc mai rău.
Ştiu că nu ştiu ce ştiu şi ce voi şti şi totodată nu ştiu ce ştiam odată.
E uşor să gîndim că omul e o fiinţă minusculă şi neimportantă în tot acest neant al Universului şi al cunoaşterii supreme.Viaţa omului e doar o microzecime de secundă, poate, în comparaţie cu necunoscutul ce ne înconjoară.Mai rău, suntem nişte animale, care au învăţat să facă focul şi să se ascundă de ploi în peşteri.Poate "animale" e prea frumos spus.Regnul animal în sine e unul mult mai "curat" ca Homo Sapiens.Suntem doar nişte robi orbi, vorba "crucii".
Iar aici includem contradicţia, complicată, superioară, plină de speranţe.Omul e centrul Universului.Aproape că s-a creeat singur pe sine.Depăşeşte şi controlează materia în jurul său.Poate face orice.Poate îndrepta energia cosmosului în orice direcţie."Un erou al vremurilor noastre".Omul poate orice.Dar iată că, descoperind aceasta, se plictiseşte, îşi vede de treabă, vorbeşte singur cu sine şi se mîngîie pe cap.El poate totul.Dar nu face nimic.Nu vrea?Nu ştie că nu ştie.
Acum, pornind de la teoria omului ca fiinţă neimportantă şi supusă şi raportînd-o la supremaţia fiinţei umane în Univers, obţinem un anumit ceva.Nu ştiu exact ce (şi normal că nu ştiu..).O fiinţă, care interacţionează cu mediul, cu materia cu spaţiul, unde alternează între supunerea necondiţionată în faţa unei entităţi creatoare care decide totul pentru el (deci el nu ştie ce îl aşteaptă şi nu poate şti) şi siguranţa de sine, în stăpînirea perfectă a propiilor acţiuni, a legăturii de cauză-efect, aceasta fiind încă o iluzie, o minciună, o fantasmagorie un "bred" dacă vreţi.
Adică, omul are "de ales" între două iluzii, în care crede şi se lasă dus de ele pînă cînd vor mînca rudele colivă la cimitir.
Iar dacă să o iau pe sentimentalisme directe.Da, poţi să deschizi cuiva uşa spre o încăpere, să îi oferi ei să intre prima, iar tu ai făcut-o din pură întîmplare, reflex sau pentr că era o domnişoară frumoasă, dar, ea, acea persoană căreia i-ai oferit uşa deschisă, se grăbea să susţină un examen de intrare la universitate, unde deja profesorii punea testele în faţa viitorilor studenţi, iar după ce avea să termine de împărţit testele, proful avea să-i scrie pe toţi care sunt în listă, să închidă uşa şi nu avea să dea drumul nimănui să aibă acces în sala de examinare.Şi iată că în secunda în care profesorul se ducea să închidă uşa, apare în uşă, persoana căruia tu i-ai deschiso mai înainte.Iar profesorul o pofteşte să i-a loc şi îi dă o foaie.Iar peste două săptămîni ea află că a fost admisă la studii.Dacă întîrzia cu o secundă, posibil ea găsea uşa închisă şi nu avea să i-o deschidă nimeni...
Faci plinul automobilului.Anterior ai aruncat ţigara pe fereastră apropiindu-te de benzinărie.Ea nu s-a stins, a bătut-o vîntul şi s-a plimbat fumegînd pînă lîngă o pată de combustibil.Tu te-ai dus mai departe, ai dat volumul mai tare la muzică.Pata de petrol s-a aprins iar după i-a a sărit în aer toată benzinăria.Ţi-a tremurat puţin caroseria automobilului dar tu simţeai doar bassul cîntecului.Ai ajuns acasă.I-ai cina alături de soţie şi copii.Eşti fericit.Nu ştii nimic.
Sper că ajută cu ceva...
FaQ out4you...
