"Da.."
-Mariin!Mariin!striga vesela ea.Avea ochi albastri, iar parul deschis ii flutura in bataia vintului cald de vara.Aceasta il cuprinse pe Marin si il saruta pe obraz.
-Salut,Anisoara, ii raspunse Marin vesel intinzindu-i florile.Niste flori frumoase pentru o fata frumoasa.
-Ah,iar tu cheltui bani pe florile mele preferate, spuse Ana plina de multumire.Nu trebuia.
-Ba, trebuia, i-o intoarse Marin.Cum examenul?Anisoara va fi profesoara sau nu?intreba el
-Pai..nu stiu, rezultatele abia le aflu poimine, dar cred ca am scris bine.
-Sunt sigur ca asa si ai facut.Ce zici, poate ne ridicam in deal, pina in parc, sa mai stam la aer?propuse Marin.
-Sigur!Haide...
Cei doi pornira pina intr-un parc de alaturi.Pe drum vorbeau,glumeau, se mai sarutau din cind in cind.Doar ei doi, nimic altceva nu mai conta.Ajunsi in parc, s-au asezat pe o banca.Stateau cuprinsi si din cind in cind mai scoteau cite o vorba dulce.
Deodata, Marin intreba:
-Auzi,Anisoara, da cam cum de gindesti tu asa, cind o sa te mariti tu?
Ana, putin surprinsa de intrebare, raspunse:
-De ce intrebi? Nu cumva vrei sa-mi faci o cerere in casatorie?
Marin dadu sa raspunda dar nu reusi pentru ca exact in momentul cela ii intrerupse un grup de prieteni care intimplator treceau pe linga dinsii si i-au recunoscut.
-He-hei porumbeilor!Sa inteleg ca trebuie sa pregatim deja darurile pentru nunta?Intreba un baiat.
-Salut si tie, raspunse Marin putin deranjat.
-Ei, la cit sunt ei de indragostiti,precis ca s-au logodit deja in secret, interveni o fata din grupul noilor veniti.
-Inca nu, mai rabdam, raspunse Ana.
Au mai stat cu totii vrio jumate de ora in parc,au discutat, au mai ris si au plect acasa.
A doua zi, Ana ajunse acasa seara si era obosita.Se intinse in pat si somnul incetul cu incetul incepea sa o fure.Din boxele calculatorului suna o muzica relaxanta.Iar telefonul sau mobil era deconectat.Ana tresari la auzul unui strigat ce venea de undeva de afara...
-Anaaaa, Anisoaaroo!
Se ridica Ana din pat, si se duse agale spre fereastra.Deschise fereastra si il vazu pe Marin cu o fata cit un soare, privind-o de jos in sus.
-Salut, Marin!
-Anisoaro, hai sa ne plimbam, e bine si cald afara!zise Marin zimbind.
-Tare as vrea ,Marinel, dar sunt foarte obosita si nu ma simt prea bine.
-Hai ca pup eu si trece, raspunse Marin glumet.
-Nu, serios, chiar nu vreau azi sa ies.Uite mîine precis!Promit!
-Ei...bine,Anisoaro, zise Marin dezamagit.Sa te faci bine!
-Pa-paaaa!
Marin o mai privit putin zimbind, si se intoarse.Mergea cu capul in jos.Bagase mina in buzunar si scoase un obiect mic, ce lucea in lumina felinarelor de strada.Era un inel stralucitor, din aur.Spera ca in aceasta seara avea sa-si i-a inima in dinti si sa fac pasul,dar,mai aminase inca odata.Ajunse la automobilul sau modest.Mai privi odata inelul si il puse in buzunar inapoi.Se urcase in masina si porni spre casa prin centrul orasului.Era ingindurat.O avea doar pe ea in minte.Pe frunte i se stringeau borboane de sudoare la gindul ca s-ar putea chiar sa sa nu accepte.Conducea automobilul mai mult ca in transa.Deschise compartimentul de obiecte din fata scaunului de alaturi si scoase de acolo o poza mica, pe care o puse in fata volanului.Era poza Anei.Ochii ei pareau ca si acum licaresc enigmatic in acea poza facuta cu 2 luni in urma....Deodata, in urechile lui Marin rasuna un sunet strident, care-l trezi subit din transa condusului semiconstient.Intoarse capul in stinga sa vada de unde vine sunetul, dar o lumina puternica il orbi.Dupa o fractiune de secunda isi daduse seama ca era sunetul semnalului de camion....unui camion imens,ce se afla la doar jumate de metru de el....era inevitabil...
Dimineata.Ana se machiaza in fata oglinzii, se gateste de o noua zi.Plina de entuziasm se misca jucausa pe ritmurile unei piese.Deodata ii suna telefonul...
-Alo...da,da, eu sunt...CE? CIND? UNDE? VIN IMEDIAT!
In citeva clipe Ana arunca pe ea o jacheta si iesise ca o furtuna din casa.
Sala de reanimare a unui spital.Atmosfera alba.Miros chimic.Marin sta intins pe un pat.Bandajat din cap pina in picioare.Plin de urme de singe.O mina si un picior rupt.E conectat la aparatele de respiratie artificiala.Se aude numai bipul produs de aparatul ce monitorizeaza bataile inimii.
Usa salii se deschide usor.Intra Ana.Il recunoaste pe Marin si duce miinile la gura de emotii.Se apropie incet, il priveste si ii dau lacrimile.
-Of,Marin,Marin...
Ana il apuca de mina usor, dar observa ca mina lui e incordata.O ridica usor cu ambele miini si deodata aceasta se relaxeaza, scapind ceva mic pe pieptul baiatului.Ana tresari.Ridica obiectul mic si auriu si il privi cu ochi mari.Cazu in genunchi.Ochii i se incetosau de lacrimi calde dupa care, Ana, privindul pe Marin spuse in hohote:
-Da....da....DA!
De dupa nori se ivi soarele ce arunca raze calde prin ochiul ferestrei salii.Porumbeii inotau prin aer.Lumina galbena cadea pe cei doi, iar in jurul lor se auzeau doar bataile electronice ale inimii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu