Era o oră tîrzie.Nu se auzeau decît tastele apăsate frenetic.Întuneric.Lumina albă şi hipnotizantă a reţelelor de socializare, a ferestrelor de chat ma ţineau locului.De acea lumină depindea somnul meu.Putea să-mi permită dar putea şi să nu o facă.Prins în discuţii inutile, despre tot şi despre nimic, timpul trecea ca o săgeată fără destinaţie, care zboară dar aşa şi nu-şi atinge ţinta.De după fereastră răsuna sirena unei ambulanţe, sunet abia sesizabil pentru mine."Încă un minut..încă un minut".Aşa continua."Oricum mîine e duminică".De unde avea să ştiu că pînă duminică (care deja se instalase) avea să treacă atîta timp?.
La un moment dat, undeva în bucătărie se auzise un sunet, ca al unui obiect care căzuse.Părinţii dormeau.Nu am auzit uşa lor deschizîndu-se.Sau poate eu nu eram atent?Trebuia să văd ce era.Trebuia să refuz lumina ecranului.S-a întîmplat, mi-am desprins privirea, m-a ridicat de pe scaun şi orbecăind prin semiîntuneric mergeam spre bucătărie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu