Universul e mare.Defapt, noi il vedem infinit.Lumea aceasta,atit de vasta si de larga, ca nu ai reusi sa o cuprinzi intr-o viata.Inkipuieti... planeta Terra, Luna, Soarele,restul stelelor, spatiul asta spre cit de mult nai inainta tot nu ajungi intr-un punct finit.Si acum, gindeste si inchipuieti ca lumea ta e de marimea microscopica a unui atom.Poate totul te ce te inconjoara este de marimea unei microparticule ce face parte din altceva mai mare, poate o bucata de lemn, sau vriun organism ceva.Pentru tine tot ce te inconjoara e vast si infinit.Pentru altceva sau altcineva nu existi pentru ca esti doar un fel de atom sau particula sferica.Da, poate nu se cunoaste acolo undeva de existenta lumii pe care tu o stii si nu o poti cuprinde.
Si poate totul se supune regulii unei sfere.Universul nostru sferic, doar o particula microscopica in alta lume sferica integrata si ea in atceva sferic si tot asa pin la infinit.
Dar, cum e posibil sa fie infinit?Adica, serios incearca sa te gindesti si sa te concentrezi si chiar sa vizualizezi ideea infinitului.Ai vazut?Ajungi la un moment cind creierul tau pur si simplu nu poate cuprinde, intelege, procesa ceva ce nu se termina pentru ca ar vrea un punct de reper, ceva, orice de care sa se poate agata pentru a-si da seama incotro se indreapta.
Poate ca infinitatea e doar o scuza pentru ceea ce noi nu putem intelege si unde nu putem ajunge.Putem lua ca reper ceea ce creierul nostru poate procesa, ceva din "realismul" ce ne inconjoara aici pe Pamint.De exemplu, ca,pentru noi ceea ce se afla dincolo de lumea in care traim este ca raportul dintre un fir de nisip si distanta pina la Soare (asta in cel mai bun caz).Care sunt sansele ca acel graunte de nisip sa ajunga la Soare, de sinestatator...?
FaQ double out...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu