22 dec. 2011

Zăpadă



Aşa, deci...
Din păcate nu ninge şi eu mă enervez...
Vreau ceva nou,dar să nu fie banală, proastă şi neinteresantă..
Sunt supus din nou sistemului din păcate, aşa că, aştept următorul Zeitgeist, poate o să mă readucă la viaţă.

Da, e greu să explici oamenilor ce e arta, cu toate valorile astea amestecate.Bine că poate să nu fie valoare, sau cel puţin să nu fie valoare în sistemul lor de valori, dar cel puţin trebuie să existe toleranţă, îngăduire, respect sau în cel mai bun caz, dorinţă de a percepe.Dar ca de obicei, majoritatea ridică o mînă în sus..şi mai sus şi o dau jos violent spunîng "..i hren snim.."

Bitches...they are sweet when you crack them.

Avînd în vedere că biţii ăştia de text vor costa milioane peste vreo cîţiva ani, eu îmi închei monologul aici, pentru ca să nu vă fur cu totul....


FaQ snow out...şi ce dacă nu are sens...?

6 dec. 2011

Ţineam minte...



Ţin minte că noaptea trecută, încercând fără rost să am parte de un somn normal, îmi venise o idee pentru a fi scrisă pe blog, da o idee bună, care mi-a plăcut.Şi ţin minte că în acel moment, mi-o repetat în minte special ca să nu o uit.Şi totuşi, nu mi-o amintesc.Probabil a fost prea importantă ideea şi cuiva nu i-ar fi fost prea comodă, aşa că "ei" au hotărît să o şteargă din capul meu.Da, da, ei.Reţelele de socializare, sursele de informare în masă, oameni idioţi din jur, politiceni mincinoşi, aerul infect.
Îmi amintesc ceva legat de creieri.Cred că dacă nu aţi avea faţă, m-aş îndrăgosti de majoritatea din voi, dar aşa, merge procesul natural de selecţie,în cadrul căruia unele rămîn în viaţă , altele sunt împuşcate pe loc.

FaQ the what out...

25 nov. 2011

Hard

Am impresia că nu mai înţeleg nimic, anume aici, parcă sunt neajutorat, fără cunoştinţe, fără lecturi..fără nimic.Oare o să dureze o veşnicie?Sau poate într-o zi va deveni totul clar, într-o secundă.Vreau să cred că nu depinde doar de mine...

18 nov. 2011

Imaginea Veridică



Ador imaginea veridică.Probabil în viaţa mea nu am iubit ceva mai mult.Această imagine atît de simplă, pură dar totodată plină de sens şi de subtext sau mai bine zis plină de un adevărat "Cod a lui Da-Vinci", unul aproape imposibil de pătruns.Imaginea veridică mă înebuneşte, îmi apare deseori în faţa ochilor, poate chiar în fiecare zi, iar cînd o văd uit de totul ce există pe lume, nu mă mai interesează nimic decît contururile, culorile şi forma imaginii.Acolo e adevărul şi minciuna.Perseverenţa şi libertatea neştiută.
Cît de mult aş vrea să o înţeleg, să o am în posesie şi să o pot stăpîni asemenea Marelui Arhitect, să nu fugă de mine ci din contra, să-mi dezvăluie toate secretelei ei, să înţeleg fiecare punct de culoare, fiecare linie şi curbă.
E greu să o prinzi şi să o vezi materializată.De cele mai dese ori ştiu că e aproape dar nu pot face nimic, dar cînd pot face ceva e departe, refuză admiraţia muritorului.Probabil mai curînd ar accepta critica nemiloasă care de fiecare dată pătrunde în vopseaua Imaginii veridice şi o face şi mai tare, mai densă, mai intensă, mai irezistibilă.
Vreau măcar o picătură din vopseaua Imaginii veridice.

2 nov. 2011

"Omul nu ştie nimic...nici cînd greşeşte, nici cînd face un bine"




O scriu doar pentru tine..şi puţin pentru mine...sau poate mult...ştiu că nu ştiu...

"Omul nu ştie nimic...nici cînd greşeşte, nici cînd face un bine", a spus cineva care tot nu ştia ce face.Dacă ştia, nu scria şi nu spunea nimic.Dacă am şti şi noi ceva poat ar fi viaţa altfel, poate am trăi cu toţii într-o pace eternă, milioane de ani...sau chiar nemuritori sau poate pur şi simplu am muri pe loc pentru că pur şi simplu am şti că nu are sens să exişti pe lumea asta pentru că o distrugem şi o facem un loc mai rău.
Ştiu că nu ştiu ce ştiu şi ce voi şti şi totodată nu ştiu ce ştiam odată.
E uşor să gîndim că omul e o fiinţă minusculă şi neimportantă în tot acest neant al Universului şi al cunoaşterii supreme.Viaţa omului e doar o microzecime de secundă, poate, în comparaţie cu necunoscutul ce ne înconjoară.Mai rău, suntem nişte animale, care au învăţat să facă focul şi să se ascundă de ploi în peşteri.Poate "animale" e prea frumos spus.Regnul animal în sine e unul mult mai "curat" ca Homo Sapiens.Suntem doar nişte robi orbi, vorba "crucii".
Iar aici includem contradicţia, complicată, superioară, plină de speranţe.Omul e centrul Universului.Aproape că s-a creeat singur pe sine.Depăşeşte şi controlează materia în jurul său.Poate face orice.Poate îndrepta energia cosmosului în orice direcţie."Un erou al vremurilor noastre".Omul poate orice.Dar iată că, descoperind aceasta, se plictiseşte, îşi vede de treabă, vorbeşte singur cu sine şi se mîngîie pe cap.El poate totul.Dar nu face nimic.Nu vrea?Nu ştie că nu ştie.
Acum, pornind de la teoria omului ca fiinţă neimportantă şi supusă şi raportînd-o la supremaţia fiinţei umane în Univers, obţinem un anumit ceva.Nu ştiu exact ce (şi normal că nu ştiu..).O fiinţă, care interacţionează cu mediul, cu materia cu spaţiul, unde alternează între supunerea necondiţionată în faţa unei entităţi creatoare care decide totul pentru el (deci el nu ştie ce îl aşteaptă şi nu poate şti) şi siguranţa de sine, în stăpînirea perfectă a propiilor acţiuni, a legăturii de cauză-efect, aceasta fiind încă o iluzie, o minciună, o fantasmagorie un "bred" dacă vreţi.
Adică, omul are "de ales" între două iluzii, în care crede şi se lasă dus de ele pînă cînd vor mînca rudele colivă la cimitir.
Iar dacă să o iau pe sentimentalisme directe.Da, poţi să deschizi cuiva uşa spre o încăpere, să îi oferi ei să intre prima, iar tu ai făcut-o din pură întîmplare, reflex sau pentr că era o domnişoară frumoasă, dar, ea, acea persoană căreia i-ai oferit uşa deschisă, se grăbea să susţină un examen de intrare la universitate, unde deja profesorii punea testele în faţa viitorilor studenţi, iar după ce avea să termine de împărţit testele, proful avea să-i scrie pe toţi care sunt în listă, să închidă uşa şi nu avea să dea drumul nimănui să aibă acces în sala de examinare.Şi iată că în secunda în care profesorul se ducea să închidă uşa, apare în uşă, persoana căruia tu i-ai deschiso mai înainte.Iar profesorul o pofteşte să i-a loc şi îi dă o foaie.Iar peste două săptămîni ea află că a fost admisă la studii.Dacă întîrzia cu o secundă, posibil ea găsea uşa închisă şi nu avea să i-o deschidă nimeni...

Faci plinul automobilului.Anterior ai aruncat ţigara pe fereastră apropiindu-te de benzinărie.Ea nu s-a stins, a bătut-o vîntul şi s-a plimbat fumegînd pînă lîngă o pată de combustibil.Tu te-ai dus mai departe, ai dat volumul mai tare la muzică.Pata de petrol s-a aprins iar după i-a a sărit în aer toată benzinăria.Ţi-a tremurat puţin caroseria automobilului dar tu simţeai doar bassul cîntecului.Ai ajuns acasă.I-ai cina alături de soţie şi copii.Eşti fericit.Nu ştii nimic.

Sper că ajută cu ceva...

FaQ out4you...

31 oct. 2011

Predicitons



Între timp...o să continui cu nişte previziuni astrale.

Europa se duce naibii.Grecia se adînceşte în glod, lumea înebuneşte, proteste masive, lupte, omoruri, doamne fereşte, moldovenilor ca de obicei le e totuna.La toţi în afară de Laguta ca tot tîrîie după ea toţi pensionarii şi îi pune să îngheţe în frig şi să urle în gura mare cît le e de rău lor şi cum nimeni nu se gîndeşte la dînşii.Vedeţi, ei nu pot să o facă, sunt prea tineri.
Mai departe, integrarea europeană, care la moment nu are sens, încă se mai amînă pe un termen apropiat de infinit.Ruşii văd în asta o şansă şi o "bună bukăţikă.." şi se apucă de a înainta propunerea unei Uniuni sovie..oi mă scuzaţi, Uniuni Sociale est-europene de liberă circulaţie şi comert vamal necondiţionat niş-ca-cum de nimic şi în nişîntrun caz.Right.
Americanilor lii totuna.Ei încep a număra banii inexistenţi pe care îi vor împrumuta Europei, ca să iasă din rahaţel, pentru că , vedeţi voi, Europenii încă nu şi-au dat seama că bani se pot face şi din aer.
Biserca ca în totdeauna va ţine una şi bună, că vine sfîrşitul lumii, noi sîntem păcătoşi şi tăt e Stana de vină.amin.
Aşa sau altfel, moldovenilor le e pînă în "krîlă".

FaQ world out...

27 oct. 2011

8



Asta e, m-am hotărît.O fac.Acum sau niciodată.Prima ocazie.Nimic mai mult.Simt că o să înebunesc dacă mai stau aşa.Simt că sunt pe muchie de cuţit şi trebuie să aleg între o pernă moale sau un tăiş rapid.Dar, totuşi, undeva în interior, sunt sigur că perna va fi destul de moale, mai moale decît aş crede.Universe help...
------------------------------------------------------------
Am terminat în sfîrşit "Marea lucrare" pe care am început-o vara aceasta şi care a fost şi este dedicată colegilor mei.Cred că a meritat efortul.Am vrut prin ea să contribui puţin la consolidarea spiritului de grup...să mă autodepăşesc pe mine...să arăt ceea ce pot eu...şi la moment vreau ca "străinii" bărcii să ştie cine e mai tare aici.Clar că îmi plac aprecierile lor.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Vine un infinit la 90 de grade în noiembrie.Nu ştiu ce să fac.Am doar o singură dorinţă.Şi deja e scrisă.

FaQ say it out...

24 oct. 2011

Why when i am cold, they are all warm...why now, it must be the other way around, even with those that didn't act cold.Sad.But i guess it's me to blame.

V will be, one way or another.

16 oct. 2011

V

Păi şi normal că "V"-ul e mult mai superior în toate privinţele, dar mă rog , sunt şi eu "păcătos" şi ca orice om normal am avut îndoielile mele..sau mai bine zis..curiozitatea naturală, de a căuta alte drumuri.Ei bine, acum , din fericire, din nou, văd doar unul şi mă simt aproape bine.Al doilea drum e bun, cumpătat, construit binişor dar îi lipseşte acea estetică hipnotizantă.

9 oct. 2011





Ce terci confuz.E foarte interesant să alergi după doi iepuri odată, sperînd că prin vriun şiretlic îi voi prinde pe ambii, deşi e doar iluzie şi e foarte posibil să nu mă aleg cu nici o iepuroaică.Şi totuşi, există o mare diferenţă între aceşti doi iepuri, dar , totodată unul are ceea ce nu are celălalt, s-ar putea zice că se compensează unul pe altul, chiar dacă nici nu au treabă unul cu altul.
Şi ce să fac?Să merg înainte, rece şi să îmi spun mie însumi vorba poetului, "ce a fost o să mai fie..."? Sau să acţionez pe a doua linie a frontului? Una e sondată deja, dar e greu de ajuns la obiective , terenul e mare, drumul e lung şi anevoios.
Sunt sigur că al doilea drum ar putea avea un teritoriu destul de paşnic pentru început, deşi poate oferi apoi surprize.Dar nu cred că m-aş teme de ele.

Începe să ploaie...melancolic...

Faq to what out...

30 sept. 2011

R.I.P. Chappy

Ce să zic.Azi, 30 septembrie, 2011 a încetat să mai existe în lumea noastră, un membru al familiei.Nu e un om, e o fiinţă mai valoroasă şi mai curată ca omul..un cîine.O căţea, defapt, pe nume "Chappy".13-14 ani i-a fost viaţa.Poate în general e mult...dar pentru mine e puţin.A fost greu..este greu..a fost greu şi pentru ea şi poate că în sfîrşit a scăpat de chinuri.Şi da, am plîns, şi duceţi-vă dracului, dacă credeţi ar fi trebuit să rezist să fiu "mujîk".
Foarte chinuitor cînd te gîndeşti că iată, cu cîteva ore în urmă au fost ultimile momente cîdn ai mîngiat-o, ai strigat-o pe nume, te-a privit sincer.Ultimile clipe, de aer, soare, viaţă.Iar ea, în incocenţa ei, nici nu bănuieşte nimic, în drum spre...Somn.
Nu mai are cine să mă întîlnească cu cea mai mare bucurie şi sinceritate de fiecare dată cînd vin acasă...trist.

R.I.P. Chappy.

26 sept. 2011

Limits



Cred că i-au de obicei lucrurile prea aproape de mine.Reacţionez intens şi la maximum, dar aşa, fără să o observe alţii.Că "ar putea să strice".Gîndruile nu vor să dispară.Mai ales alea combinate cu emoţii.Se lipesc şi se rotesc obsedant în cap.Vreau să scap de ele şi totodată e grav , pentru că la fel de mult nu vreau să scap de ele.Deranjează de la alte activităţi.Dar realizez că nu vreau alte activităţi.Şi totuşi aşa sunt "construit", să trăiesc la extreme emotive.Unde îmi bag energia şi unde vreau să-mi bag energia, nu îmi voi băga piciorul ci doar energie curată, pură, inepuizabilă, sigură, albă, curată, tandră, relaxantă, sinceră...

Mai duceţivă dracului...

15 sept. 2011

Două secunde de la Big Bang





A fost odată o particulă.Singură, printre alte miliarde şi milarde de particule.Cu existenţa ei subatomică, cu grijile ei, cu caracterul ei.În jurul ei, celelalte particule se mişcă foarte haotic, fără o direcţie clară, înebunite, ba se unesc, ba se despart apoi se lipesc şi se resping din nou, fac scîntei, se shimbă, se modifică, după care revin la forma iniţială.Dar particula noastră e mai mult o spectatoare a haosului din jur.Nici ea nu stă pe loc, pentru că aşa a creeato Universul, să nu stea, dar...nici nu e ca celelalte din jurul său.Nu aleargă de colo colo..şi parcă nici nu vrea să fie ca ele, celelalte particule."Poate că am alte origini?" se gîndi particula noastră."Sau poate că locul meu e în altă parte..?".Nu ştia răspunsul la această întrebare.O incomoda puţin cum o priveau celelalte particule trecînd în goană.Credeau că nu e bună de nimic pur şi simplu din cauză că nu se agită la fel ca celelalte.Nu-şi mai închipuiau că particula noastră liniştită ar putea să facă ceva bun, să provoace vrio mişcare, să ciocnească sau să ricoşeze de ceva.Particulei noastre nu-i păsa.Ea îşi vedea de existenţa ei decadimensională, explorîndu-se mai mult pe sine...
Peste ceva timp, sau precizînd, două zecimi de secundă, acea particulă a simţit ca are o direcţie în care se poate mişca uşor, liber, fără oprire , fără încetineală.Parcă simţea particula cum nu poate sta locului, era atrasă spre acea singură direcţie, un magnetism straniu, inexplicabil, provenind probabil de la Big Bangul din secunda anterioară.Peste încă o fracţiune de secundă particula noastră se hotărî şi porni cu rapiditate şi siguranţă în acea direcţie.Mai repede, mai repede, fără oprire, mai repde şi mai repde.Parea că se dezintegrază şi va face un colaps în sine cu toată viteza la care se mişca dar îi plăcea.Simţea ceva ce nu a mai simţit verodată şi îi plăcea enorm."Asta e menirea mea, aşa şi trebuie să fie" îşi spuse particula.Mai repde şi mai repede pînă cînd, la o fracţiune dată de secundă, particula noastră observă în faţa sa încă un punct, un punct rapid, oarecum asemănător, ameninţător şi cu o viteză incredibilă, îi venea în întîlnire.Îşi dădu seama că sunt pe aceeaşi traiectorie.Se vor întîlni.Se vor ciocni.Nu ştia ce se va întîmpla şi poate că încă mai reuşea să eschiveze, dar dintr-un motiv straniu...nu dorea asta.Dorea să-l întîlnească.Nu-i păsa ce se va întîmpla.Se simţea prea bine.Şi cînd s-a terminat acea fracţiune...s-au ciocnit.
Acel haos din jurul lor s-a oprit instantaneu, particulele nu demult haotice, parcă hipnotizate s-au organizat în jurul luciului de lumină caldă ce emana din locul unde s-au ciocnit cele două particule, care dintr-un motiv inexplicabil, aveau ceva special în ele, o scînteie unică, o lumină extraordinară, dar care era ţinută departe de văzul tuturor atîta timp cît erau singuratice.În acea unică lumină se vedea totul.Soarta acestui Univers, ce va urma să fie, frumosul ce va fi să fie format, galaxiile, stelele, planetele.Dar poate cel mai frumos şi important element nou format ce se vedea deja clar era un scop.Un scop pentru existenţa acestui Univers.Un scop, ce urma să fie reflecat prin magia ce va apărea.Magia vieţii...
Şi toate astea dintr-o particulă singuratică şi ignorată...

FaQuiniverse out....

11 sept. 2011

25 aug. 2011

Pain



Încă o lecţie a vieţii.Sînt momente cînd din senins de apucă probleme de sănătate..nici nu ştii cînd şi cum şi de la ce.În acele momente simţi că s-a dus totul, nu mai vrei nimic, nu vei mai face nimic, vei renunţa la orice, lucru, speranţe, întilniri şi vei fi cu gîndul doar la cum era cînd te simţeai bine..sau cum va fi cînd va fi bine.
Ce bine că am avut doar o simulare...

++++++++++++++++++++++++++++++++++

În rest...tind spre momente magice şi reamintirea unui vechi şi plăcut sentiment....

Faq in...)

24 aug. 2011

17 aug. 2011

La Orizont




Aha, normal.
Aşa, dacă bei rece...răceşti...mai întîi durere în gît, apoi muci, poate tuse...si healing...sper cît mai rapid.Vară.

Şi acum cînd a mai rămas atît de puţin din tot "circul" ista, a apărut la orizont o zonă de interes pe care încerc să o pipăi.Nu ştiu cît e de reală şi dacă mie mi-ar conveni..dar...cel puţin o trecere prin teritoriu nu o să strice.Dacă voi fi alungat, asta e...principalul să nu pierd timpul....si să mă lecuiesc mai repede..

Faţa aia de broască începe să mă irite...iar "Circul" în persoană în genere vrea război...

Interesant cum vom fi schimbaţi noi la reîntoarcerea în AMTAP....

...14 days...

FaQ still counting Out...

12 aug. 2011

reactions



În fiecare secundă mintea noastră creează un întreg Univers.La care mai mare la care mai mic...
În acel Univers creeat în acea secundă , altcineva, creează încă un Univers....şi aşa mai departe pînă la nesfîrşit...
Astfel, originile spaţiului şi a timpului, ar trebuie să provină de la primul gînd, care odată ce s-a consumat, a făcut ca noi să existăm şi să creăm în continuoare.Dar, oare acel prim gînd nu a fost şi el gîndit de un alt gînd?

Ce bine că vine weekendul...

...19...

4 aug. 2011

Da voi ştiţi ce faceţi acum?Serios, puneţi-vă întrebarea, voi chiar ştiţi ce faceţi acum şi de ce o faceţi?De ce vă aflaţi unde sunteţi acum şi cum aţi ajuns acolo...?Sunt sigur că doar după aceste întrebări o să mai urmeze vrio cîteva.Asta vreţi de la viaţă?Precis? Ei, bine, succes vouă...

Eu ştiu, ha, ha...

Emoţiile sunt foarte faine.Mai ales pentru manipulări în masă.Iar manipularea de mase aduce profit.Iar în sistemul economico-social în care noi trăim, profitul financiar aduce totul.

Poate în alt Univers nu există bani...

TWEoagihwrtuwhgweigo!!!!!!!!!!!!!!HRIAWO ..ni se trezeşte noaptea şi începe să facă galagie ca un nenormal....

Inca 18 zile...fără weekend-uri....


FaQtv...out...

31 iul. 2011

Vladomo



Vreau să vină mai repede semptembrieeeeeeee!!!
Vara aceasta începe să mă enerveze, ţine una şi bună.Vreau AMTAP, vreau libertate în gîndire, vreau creativitate , vreau idiotism, vreau nebuneală...
God curse the money...

Între timp...

Mi-am amintit de două persoane care nu au nici o legătura una cu cealaltă dar dintr-un motiv straniu subconştientul meu le-am asociat şi le-a pus alături.Probabil că cineva din interiorul creierului meu îmi spune că ăştia doi au trăsături comune precum lingerea fundului, avariţia, "niasănişieghinia", "niitotunadetine", "euîsaşadekrutoia" ş.a.

Cît de nenormal şi de simplu trebuie să fii să faci aşa filme şi să spui că "Totul are un fir narativ perfect coerent...".David Lynch îi unul din aceia căruia îi place să-şi bată joc de public, iar eu pentru asta , pînă cînd, îl respect.Filmul "Mulholland Drive".Dacă nu l-ai privit , nici nu trebuie, degeaba...

Vladomo is coming...

FaQ out....

24 iul. 2011

Lampă



Aşa, mai pe scurt iată care va fi istoria.O persoană, ceva de genul unui agent.O cameră în seminîntuneric.Un scaun, o masă.Agentul e legat cu cătuşe la mîini.E obosit, tare.O voce îi cere să spună totul pentru că nu are de ales.Agentul nu se lasă mult aşteptat şi ne povesteşte ce s-a întîmplat în trecut pe teritoriul dintre Nistru şi Prut.Dar nu trecutul din prezentul nostru, ci trecutul din viitorul nostru, respecti prezentul agentului.Atmosferă calmă, mai mult sau mai puţin.Bazat pe speech.

În rest...m-am săturat de vară.Cu toate că ştiu că posibil, pe urmă o să-mi pară rău că a trecut aşa repede, dar, oricum...

Mi-am copiat foarte ilegal Red Hot Chilli Peppers Best Of şi eu ascult...haha..

FaQilincation out...

20 iul. 2011

My freaking FB wall


Deci, mi-am găsit un joc.Îmi deschid wall-ul de pe facebook si şi îi i-au de sus pînă jos cu tot ce îmi trece mie prin cap..şi cu tot ce îmi oferă ei desigur...

1.O persoană de care mi-i totuna dar pe care totodată vreau să o împuşc că face 1000 de dolari pe oră de apăsat pe butonaş.
2.O bază de date cu multe multe descrieri de filme...
3.Cică cîntăreaţă, mai nu-i înger..em...un corp de "jiţică" dar în linii mari merge...
4.Un nenormal, prea vesel cîteodată, în momente inoportune...enervant chiar..dar cîteodată chiar reuşeşti să te înţelegi...
5.N-a idee de unde-i asta...
6.Un italian care nu ştiu ce caută pe wall-ul meu...
7.Un măgar care spune bancuri.
8.Bănuiesc că e din România şi are ceva cu modelingul, poate ea mă cunoaşte , eu, nu...
9.Iar bancuri...
10.Iar măgar... (la numărul magic..)
11.Un fel de artist cu carton şi haselbleduri...

Mi-ajunge pe azi...

FaQ outlist....

19 iul. 2011

The Box

Care adevăr beeeeii?Care adevăr în cuvinte?Ce vorbiţi întraiurea?!Totul depinde de clipa şi de emoţiile pe care le simţi în acel moment în care ai citit şi tu două cuvinte în viaţa ta şi ţi se par "oimleafackingdanunafikmaigod".
++++++++++++++++++++++++++++++++
Între timp...

Încercaţi să priviţi asta sau să apăsaţi pe videoul din partea dreaptă.Poate o să căscaţi gura şi o să vă schimbe sensul vieţii dumneavoastră într-un mod radical, dat fiind probabilitatea de a înghiţi o muscă la acel moment saaaaauuu o să vreţi foarte tare la WC.Oricum, misiunea va fi îndeplinită.

9 iul. 2011

Serios....

Chiar pot s-o fac mai bine ca tine.Serios.Orice.Mă irită...cît de greu de mişti, gîndeşti, te concentrezi, uiţi, repeţi întraiurea de zeci de ori.Cît se poate? Lasă-mă pe mine în locul tău şi o să fac totul cum trebuie şi mai bine ca tine.
Ştiu că atunci cînd ai iluzia "sus-ului" ţi se pare că totul depinde de tine şi nimic nu se va face dacă nu o vei face tu, dar trebuie să trezeşti, că eu te pot înlocui, foarte uşor şi îţi voi face treaba mult mai bine.Şi pe tine tot!Şi pe tine la fel.Şi tu nu faci o excepţie...
Cît despre alte domenii neclare, doar daţi-mi timp, să studiez şi să învăţ şi vă fac praf.Mă adaptez şi n-am nevoie de zeci de duble să mă concentrez...

FaQ uout.....

5 iul. 2011

Circle

Şi totuşi celule nu au energie infinită...acestea mor, se nasc, mor din nou şi din nou nasc, tot aşa pînă cînd acest ciclu se epuizează, celule noi nu mai vin, astea vechi încep să adoarmă şi într-un final risipesc ultima fărmătură de energie pe care o au şi o aruncă în Univers, cu gîndul că poate va servi altcuiva.
De oameni mii totuna.Ei au cap şi trebuie să gîndească şi să se descurce singuri.
Însă mi-e milă de fiinţele neajutorate pe care suntem datori să le ajutăm, noi ca fiinţe raţionale ce ne considerăm.Defapt aceste "fiinţe neajutorate", dacă ar ar mai avea şi mult violata noastră raţiune, atunci lumea ar arăta altfel şi avea demult să cunoaştem vastele întinderi ale timpului şi spaţiului, desigur, dacă ar mai fi avut să existăm noi.
Viaţă Criogenizată vă doresc.

FaQ infinite out...

30 iun. 2011

Tăt normal.Doar mă adaptez temporar sistemului.
Nimic nu este peste puterile mele.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Pe lîngă asta încep să înţeleg mai mult şi mai mult că majoritatea lucrurilor şi ocupaţiilor din lume sunt fără sens, iar chiar dacă au sens , e doar încă un sens fără sens.Cei mai fericiţi oameni sunt ce-i fac ceea ce le place, nu-şi strică sănătatea, nu depind de bani şi cel mai important - oferă lumii ceea ce gîndesc şi creează. (Singur tu eşti comunist animalule! )(aşa, just in case).
++++++++++++++++++++++++++++++++++++
THE boxproject on 70% ...



FaQ RECout...

28 iun. 2011

Sisteme



Totu-i bine şi frumos dar.. "dă-l ăăăiii".
Remunerarea e destul de ok...pentru curva dintre Nistru şi Prut.Dar sistemul e tîmpit de tot.Adică eu aşa am înţeles, că, după ce i-au zombat pe toţi cu diferite show-uri tîmpite şi degradante acum din contra , pornesc pe calea "reeducării" sau mai bine zis o simulare a reeducări, pentru ca noi, să avem iluzia de cultivare a limbii, gîndirii, cugetului, intelectului.Dap' cum!
Of, bani.

24 iun. 2011

reFlecţieu

Da de ce una se crede mare artistcă şi i se pare trebuie să fie extraordinar de originală, că cică aşa simte ea; şi plus la asta mai şi respinge orice fel de comportament de alt gen cu replici ironice, arogante şi pline de un aer idiot de superioritate.Eu îţi respectu gustul şi stilul , dar nu te mulge în comportamentul altor oameni decît atunci cînd chiar e necesar. (în cazul gopnicilor)
Da tu? Ce faci? Te izolezi, te îmbraci în negru, asculţi rock şi ţi se pare că restu sunt idioţi?Adică, eu n-am idee ce tu crezi, defapt, dar ar fi mai bine să laşi separatismul ăsta, no offence.
În rest, puţină "valeriankă" n-ar strica să mai laşi poveştile cu flăcăi pe-un picior de plai pe-o gură de rai, "cum noi băteam o vacă cu pumnii în bot..." (nenormali).În fine, te înţeleg.
Spală-ţi gura sau dă-ţi cu verde de briliant stomacul!PUTE!Da-ra-di-ri-di-ri-dai....
Tot aceaşi direcţie trebuie să fii îndreptată şi tu , domnişoară, probabil, "operatorii" nu observă...

În rest, mă mai gîndesc.
"-Oh, rly?"
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAARHFUCK YOU!

FaQ fuck out...

21 iun. 2011

Asorti




Eu cică am vrut sa privesc un film, pe care nu mai ajung acum să-l privesc că mii somn, că m-a ţinut în "suspans" o "de aşeea" şi tot aşa cîte o vorbă, două, nouăzeci şi nouă şi iată s-o dus ziua pe brînză.
----------------------------------------
Pfff, toţi au nevoie de sfaturile mele.Acum şi-o dat seama cine-i superior. (Tvaiu mati).
Toţi ăştia umblă panicaţi încă, bocesc, se jăluie, regretă, se tem, da mie mii totuna, eu am terminat.E bine cîteodată cînd termini primu.Dar, minusul e că acum trebuie să-i gîdil pe toţi şi să-i îndrum....la urma urmei, chiar Masterclassu-ri şi Workshopuri trebuie să le fac pe tema aia, care nu vo spun.Vorba aia "Bîşi".Da nu sunt supărat şi nu pot să fiu , pentru că ştiu şi le înţeleg situaţia , într-un fel.
---------------------------------------
OK, ca să trec la spoilere tîmpite.
Vara aceasta , într-o bună şi nebună zi, pe ecranele internetului va apare un nenormal cu cap de televizor care o să vă trimită pe toţi de une aţi venit.
Mai departe mîncaţi caşă.

FaQ fuck out...

19 iun. 2011

MmMmM

Poate o înţeleg sau nu, dar eu cred că ea e bună, poate numai pentru mine dar e bună.Ador aşa proporţii, chiar dacă nu sunt perfecte.Inteligenţa niciodată nu strica.Anii diferenţă...s-ar putea de uns cu "zelionkă" şi o să fie totul bine.Desigur mi-e puţin ruşine faţă de persoanele mediului ambiant, dar cred că aş putea trece şi peste asta.Ar spune oare "Da"?

Cît despre alegeri.Mulţi trebuie împuşcaţi.Dar, să aşteptăm să vedem cît de albastră sau roşie e ţara.

Uraaa, acuma totul e drept şi mai mult sau mai puţin simetric.Desigur, mai am de aşteptat pînă la un val de fericire şi nepăsare totală dar cred că o să fiu în stare să rabd.

Şi am ajuns că nu am ce privi...adică am, dar sunt chestii mai delicate, care trebuie atmosferă şi condiţii speciale.

FaQ vote out...

11 iun. 2011

Asta se numeşte, voi sunteţi nenormali


Voi chiar credeţi ca o să schimbe asta ceva? Exact, nikă.Nu vreau să copii pe nimeni, da voi chiar mă scoateţi din sărit.Nimic personal, pur şi simplu pe minte trează eu vă spun, nu stricaţi ouăle cu partea groasă, stricaţi-le cu acea ascuţită.
Eu ştiu că nu vă doare în cot, da eu serior.Şi să nu credeţi că ăsta e încă vreun post suprarealist pentru că atunci o să aveţi prea mare dreptate, nesimţiţilor.
Da şi totuşi nu ni-o mers mie azi.Troleibuzul o început să urle că cică "...pînă la medicină", animala.
E şi? M-am dat eu jos la urma urmei.M-am coborît "divali", am ajuns la jumate de drum şi mi-o venit geniala ideie s-o i-au înapoi pînă la Kentford, poate găsesc vriun troleu mai hîtru sau vriun taxi.Dar, ochii mei şi mai geniali, au observat din depărate, cum , la lumina lunii, trecea frenetic o rutieră de un alb ca spuna laptelui, din care totodată şoferul scuipa nepăsător pe jos, fumînd o ţigară.Eu am tot aşa am zis, "Îi bun...".Şi m-am suit eu în rutieră, chiar din fericire.
Da, vesel o fost şi o să mai fie...

Marş de aici, Faq out...

9 mai 2011

Lenta mă-sii...



Vreau să fac ceva...și acel ceva o să fie mare....și toți o să se întrebe de unde s-a ivit, de unde a apărut, toți vor fi cuprinși de mister, de spaimă, de afecțiune față de ceva.Acel ceva va marca societatea, aceasta fiind egală rețelele sociale infinitele skype-uri și youtuburi.Cel mai incitant e că voi nu veți știți și o să vă fărâmați creierii pînă cînd o să aflați că defapt, nu-i aveţi...
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Da nu-i pe asta.Principalul e că lente gheorghevskie există şi idioţii ţin minte totul.
Sincer nu-mi venea să cred cîtă adunătură de comunişti şi-au făcut azi "paradă".Cum naiba...de unde atîţea? Cum e posibil ca omul să rabde fără să spună nimic, cum e posibil să fii ignorant şi să nu doreşti să cunoşti nimic altceva, nici o altă părere decît pe cea ce ţi-a fost impusă sau întipărită benevol-forţat în creier.
Rămînem cu speranţa că..poate peste vrio 20-30 de ani "selecţia naturală" îşi va face treaba şi adevărul puternic şi tînăr va rămîne pentru totdeauna deasupra.

7 mai 2011

Iaca îs liber...mîine, poimîine...

De parcă mie îmi place ce faci tu!
Chiar nu mă interesează că crezi nu ştiu ce, că e bine sau e rău că te doar într-un loc sau nu te doar, chiar nu-mi pasă.N-ai decît să te jălui divinităţii tale, dute naibii şi iar dute naibii dacă găseşti vrio greşeală prin literele mele.
Azi îs nebun, mîine copil, poimîine smnitit iar ieri am fost un prost.
Discuţiile astea mai au un rost? Rima mă-sii...

2 mai 2011

Culori?




Cîteodată îmi pare
Că lumea nu are culoare,
Că e totul în negru şi alb
Ori eşti puternic, ori slab.
Şi nimănui nu-i pasă
Că un frate cade în plasă,
Devorat de rechini umani,
Ce au în suflet doar bani.
Să vorbească cine îndrăzneşte
De un perete se izbeşte,
Un perete fără valori,
Mai ales, fără culori
Pe care din nou nu le văd
Şi orbeşte nu vreau să cred
Că undeva o lumină licăreşte
Şi de ignoranţă păzeşte.
Lumea e un ŞAH şi MAT,
Cu gemete înalte în pat...

20 apr. 2011

Chiar îmi place de data asta...



Ah, ce bine îmi pare, că am avut din nou contactul mult dorit.
Ce păcat că doar acum ţi-ai amintit.
Mi-aş dori greşit să fi înţeles
Totul ce s-a făcut şi s-a dres.
Dar mă tem că e cu neputinţă
Să mă supun logicii cu credinţă.
Ştiu că oarecum în mintea ta,
Acea impresie niciodată nu va dispare
Pentru că aşa e construită firea ta,
Şi nimeni aici nu poate scrijeli nici o schimbare,
Să vrea el cît de tare,
Să aibă o putere cît de mare
N-ar avea,
Totul ar fi aievea.
Dar, totuşi , nu mai vreau contradicţii şi ciocniri,
Lucruri fără sens şi tîmpite zvîcniri.
Mă mulţumesc c-un zîmbet sincer,
C-un salut ocazional,
Chiar dacă mai pregătesc în creier, încă un răspuns banal.



FaQ lux out...

12 apr. 2011

Hai spune..şi mă fac nebun



Dacă îi spui unei persoane că îi nebună de cap, atunci e foarte probabil că acea persoană chair aşa şi se va simţi şi undeva va deveni nebună.A tale îndrumări, sfaturi, îndemnuri, păreri şi vorbe că ar trebui ca el sau ea să se schimbe , să se comporte conform "normalului" nu va face decît mărească respingerea ce o poartă şi cu toată că e conştient de ale sale greşeli , el sau ea, nu se va schimba doar pentru a nu lăsa ca această schimbare să devină meritul tău,al celuia ce cu atît de multă înfumurare spui oamenilor cum trebuie să se comporte.El sau ea, ar vrea şi trebuie să vrea să aibă meritele sale în viaţă, să fie în posesia unei mîndrii proprii, unei demnităţi şi autoaprecieri care face persoana să existe, să respire, să zîmbească , să simtă viaţa.
Dorinţa de a trage foloase din meritul cuiva şi de a ţine sub control fiecare pas şi fiecare microresursă nu va schimba nimic , nici pentru tine nici pentru "rob", nimic în afară de faptul că îţi va da senzaţia dulce a controlului asupra cuiva, o senzaţie ce e tipică omului, o senzaţie asemeni unui drog utilizat din ce în ce mai des, de care nu poţi scăpa şi prin urmare trebuie să continui, iar dacă nu-l administrezi începi să te enervezi, să tremuri , să recurgi la mijloace josnice şi poate eficiente, dar numai pe o perioada scurtă.
Şi te mai lauzi cu libertatea individului...

FaQ ya'll out...

10 apr. 2011

Bună iluzie...



Ce frumoasă e iluzia unei forţe universale ce guvernează totul şi se aliniază cîteodată printr-o coincidenţă fericită cu gîndurile tale.Totuşi acest pămînt încă nu e pierdut, mai există speranţa că cei vrednici vor fi în preajmă şi nu vor părăsi complet locurile ce merită ridicate la noi orizonturi.Nu puteţi să mă contraziceţi, cît de personal nu ar suna a mele gînduri, sunt ferm convins că aici totul e într-o balanţă perfectă, pe cînd undeva în ţărmuri aurii se pierde totul de cele mai multe, demnitatea, personalitatea, voinţa, aspiraţia.Iar odată ajuns în condiţiile iniţiale, există riscul să laşi totul unei dezamăgiri istovitoare ce va seca umanul din tine şi te vei alinia nu universului ci sutelor de milioane de roboţi incluşi în priză pînă la inevitabila pană de curent...

9 apr. 2011

Ce să-ţi zic, îţi doresc să te ţină zîmbetul în picioare toată viaţa.Să nu uiţi de acele persoane care au fost şi îţi sunt alături.Ştiu că acum încă totul e o aventură pentru tine în nebunia vieţii tale, şi sunt sigur că ce e acum, încă nu e deznodămîntul final a vieţii tale.Din cîte eu te cunosc pe tine, şi te cunosc bine, o să mai ai "legări şi dezlegări" de astea încă mult timp, deşi banuiesc că o să-ţi fie tot mai greu să treci prin ele, vei deveni mai rigid şi mă tem să nu te pomeneşti împietrit şi sub bătaia puternică a valurilor.Chiar dacă aşa a fost mediul tău de viaţă, sinceritatea ta e deseori precară, probabil din tendinţa de autoapărare ţi-ai construit acest reflex, dar, te înţeleg , pentru că eu deja am şi imunitate la chestia aia.În orice caz această "reapărută" individă încă nu cred că şi-a pus gheara în sufletul tău şi poate să cadă de pe margine ca şi multe altele, pentur că pe tine o să te liniştească doar povara anilor, exemplul căruia îl poţi vedea în în ceL ce e mai mare ca tine.
Mult succes.

31 mar. 2011

Troleibuze şi alte prostii.



Ce bine că e bine şi e cald.Picioare, fuste, miros de hormoni.
Pe de alta parte politica statului se duce dracului.Acele noi troleibuze din Bielorus sosesc foarte potrivit pentru campania apropiată a alegerilor locale şi deci respectiv cineva o să aibă de profitat....dar cel puţin noi o să avem troleibuze noi care nu urlă şi nu scîrţie, dar oricum asta nu o să ne scape de starea de conservă de la mijloc de zi.
Printre altele, BEM.Nu ştiu de ce.
Mai un secret pentru voi, săptămîna viitoare sînt multe kile de teatru prin oraş, gratis şi poate ieftin,dar vreau să cred că va fi doar gratis, dar oricum ştiu că puţin vă interesează aceasta pentru că oricum neologisme de astea arhaice nu le mai înţelegeţi...
Şi încă ceva;Dacă o persoană vede ceva ce e în posesia altei persoane, şi acel ceva o înfrumuseţează la exterior pe persoana în posesie atunci automat undeva în subconştient se formează o dorinţă inexplicabilă şi prostească legată din nou cu verbul: "a avea".Fain,nu?Nu.

18 mar. 2011

Faq you Vanga...



Si mai departe iata asa scenariu:
Libia nu vrea sa dea petrolul cu ghinişorul, aşa că SUA începe să turbe, Europa zice "Peace"da-măsii, şi Gadaffi scoate nebunii cu armament la război să apere ţara de inamici.Ei sunt iarăşi acuzaţi că vor să omoare mulţi oameni, şi nu au milă şi creează tensiune, şi el e dictator, el va fi criminal de război, deci efectiv trebuie de tăiat capul şi inevitabil într-un "be he he e" unanim principalele state ale lumii vor apăsa pe butonaşe şi vor chema aşa numitele "sveaziuri" (vorba unor poeţi mai mari).După vrio 2-3-455 rachete peste capitală, în urma cărora nu s-a putum nicidecum salva viaţa susţinătorilor lui Gadaffi, ziarele vor spune că o masă mare de oameni, Gadaffi, all inclusive au vrut să se sinucidă arătînd internaţionalul semn al degetului mijlociu sateliţilor americani şi ca urmare ei au fost nimiciţi în urma cîtorva explozii nesemnificative.Libia e salvată.
Hoarde de army men americani plutesc încet pe pămîntul libian, susţinuţi uşor de paraşute, iar în timp ce se apropie de pămînt salută într-un mod eliberator, cu un automat în mînă , lumea de jos, lumea care strigă, excitată la văzul uniformelor militare americane.Dupa aceasta repejor se iau sub "protecţie" zonele ce prezintă resurle importante "pentru ţară" pentru ca nimeni să nu îndraznească să fure resursele petroliere ale marii şi mult stimatei Libii.America Win, Libia "Loh." The End.


FaQahahakalamaout...

16 mar. 2011

Cutremur de telecomandă



Asta tăt Americanii...sau ruşii.Eu despre cutremurele din Japonia.Chiar dacă am încredere şi eu în forţa şi dorinţa naturii de a ne extermina, de a ne face praf, una cu pămîntu, de a ne arunca în lagăre şi gaza cu miros de iarbă,totuşi e foarte convenabil pentru unii.La nivel tehnologic Japonia este (sau cel puţin a fost ) nr. 1, SUA şi alte state nefiind în stare să-i ajungă din urmă pe japonezi, care-şi formaseră o "insulă" foarte comodă şi productivă, unde populaţiei îi pînă într-un loc de BenLadeni ,Gadafari, Chaveji şi alţi fraieri.Ce şi-au zis "haterii", hai să-i mai domolim un pic pe ăştia cu ochii mici şi să vadă ei cine-i "şăfu".Oare au aceia aasemenea nebunii, să poată provoca cutremure oriunde le arde lor?Cu toate că eu cred că japonezii o să-şi revină relativ rapid din toată micro-apocalipsa aceasta, totuşi chestia asta a făcut din nou loc marei Chine, NI HAO!Pentru americani China ar fi şi ea un pericol, cu multitudinea de indivizi dispuşi să sape tot aurul din lume numai pentru o "kapikă".Dar totuşi chinezii mai au mult pînă la un nivel de acela, că să putem folosi expresii de genuş "Visul Chinez" sau "China - ţara speranţelor" şi alte prostii ideologice.
Revenind la Japonia, îş excludem by default pe dumnezeu şi pe Vanga, care prezice că mîine poimîine în Europa nu o să rămînă nici gram de om.Cel puţin moldoveni vor fi...
Cît despre radiaţie de la explozii pe lîngă reactoare nucleare, la noi nu mai ajunge cred eu, şi dacă ar ajunge, oricum degeaba, noi avem imunitate, iar dacă nu avem, poate a face bine la rinichi şi la creieri radiaţia asta şi vom şi noi ca America în anii Războiului Rece. (ăştia făceau tot ce vrei din elemente radioactive)
+++++
Şi o fost cald..şi nu mai este cald...şi iar amuş în căciule şi cu blana înapoi...
Sayonara..sau cum o mai fi..

Faq help Japan...

6 mar. 2011

Lebede şi reîncarnări care nu au legătură defapt...



Totuşi "Black Swan" e ceva.Moldoveanca noastră aka Natalie Portman a jucat rolul de excepţie.Să înveţi un an de zile balet la nivel serios pentru un film e ceva demn de respect.Filmul e impresionant ca subiect şi ca structură.Ca şi multor altora, acesta trezeşte un interes subit şi inexplicabil pentru balet şi mai că nu-ţi mai vine să faci glume pe seama lui.Sigura mea frică în timpul vizionării a fost desigur momente în care credeam că filmul o să se îndrepte spre un misticism realist, ceea ce avea să facă filmu un kkt, dar din fericire situaţia a fost luată sub control la timp.Nu are cum să nu priviţi filmu acesta, trebuie să-l priviţi, nu o să regretaţi, mai ales dacă o să cumpăraţi un DVD licenţiat, o să aveţi cu ce vă mîndri...
În rest...vreau să confirm încă odată că Mihai Eminescu a fost un tip foarte tare, ori din cauza naturii , ori a fumatului, dar în orice caz filozofia imprimată în un din operele sale recent citite m-a încîntat.
Şi iată, mă gindesc şi eu , ori ce am fost eu cu vrio 1000 de ani în urmă.Poate vriun roman....sau poate vriun faraon egiptean...sau vriun evreu hîtru.E greu de aflat, şi chiar de presupus, pentru că, mă rog, uităm şi noi, ca oamenii..posibil că energia asta care ne pune în mişcare aka suflet, are memorie de scurtă durată.
Pe deoparte teoria reîncarnării poate fi dată peste pe cap.Dacă fiecare din noi, care ne naştem suntem doar reîncarnarea altcuiva ce a trăit cu cîteva , sau mai multe generaţii în urmă, atunci, înseamnă că populaţia Terrei nu ar putea nici să crească , nici să se mărească, pentru că ea trebuia să cadă aşa din pod, pentru ca apoi să urmeze procesul de transmitere a energiei din generaţie în generaţie.Adică, dacă de exemplu să luăm un exemplu mai extrem, a apărut prima formă de viaţă, o bacterie unicelulară.Aceasta s-a divizat.Cea de a doua bacterie, a cui energie e, dacă pînă la prima bacterie nu a existat nimic?Înţelegeţi cailor?Da, nici eu...
În fine, trebuie de gîndit la cadou pentru 8 martie, of....

2 mar. 2011

Muzică şi Tronuri..



Da, am auzit şi eu zilele astea muzica lui Eugen Doga in da troleybuses.E fain.Desigur atmosfera muzicală e făcută praf din cînd în cînd cu cîte o jumătate de tu şi de eu din Andruşa Ursu, dar în rest, totul e bine,aceeaşi oameni, nesimţiţi, bătrîni din care o parte au nevoie doar de Sfîntul Graal, ceea ce e pensia, şi nimic altceva.
Ca să trecem la alt subiect demn de respect, iată că nu mă miră Oscarul de anul acesta, la fel cu nu m-a surprins niciodată de altfel.Nataşa Portman desigur că avea să i-a primul loc, ca şi King Speech de altfel.Nu am privit niciunul din filme pentru că aştept ca piraţii să-şi facă treaba mai repede şi să arunce în lume haşdeteveruri şi blureiuri.Iar dacă tot de film e vorba, Tron-ul Tronurilor din Tron e un Tron foarte interesant, ca idee şi concept.Desigur că eu am privit filmul doar pentru Olivia Wilde, mînca-o-aş.Adică ca să va stric tot cheful să mai priviţi filmul ăsta..construirea unui film în jurul unei lumi digitale care există în circuitele procesoarelor şi silicoanelor e super tare!Idioată ce-i drept, dar super tare!Au fost pronunţate pe parcursul filmului nişte cuvinte de genul "teleportare cuantică" şi "ADN digitalizat" şi nu ştiu ce, ceea cu siguranţă şi indubitabil explică existenţa unei astfel de lumi de oameni printre alde unu şi zero.Mai au ceva ei cu Creeatorul,feciorii şi magdalenele, dar posibil asta vine doar de la mine.
Dar cea mai tare fază, numai închiăuiţivă, scoatem la printer oameni vii!Facem printr-o programă un Ştefan cel Mare 2.0 şi îl printăm frumuşel, îi dăm un topor în mînă şi îl trimitem să facă "poreadcă" cu plahotniucii, filaţii, mocanii, vornoninii şi alte personalităţi marcante.
Iata aşa a fost recenzia mea, vreţi să mă credeţi sau nu...
Şi pe lîngă toate, Jonathan Swift a fost un tip foarte nenormal.Adică , Gulliverul lui rupe, cu călăorii prin ţările mini oamenilor, oamenilor păliţiîncapculeuca, şi desigur cel mai fascinant , ţara Cailor.Genial nu alta...


FaQ out...

25 feb. 2011

Alcoolici



Chestia e că nouă din născare ne baga pe gît alcool.Ţineţi minte cînd numa vaţi născut nişte medici drăguţi v-au făcut un vaccin?Nu? Nici eu.Păi iată acolo defapt, în seringă era defapt cel mai curat "Spicuşor" posibil, care odată introdus nou-născutului trezeşte glanda pineală a creierului şi transformă un homo sapiens în moldovean curat, fără limbă, fără ţară, fără istorie, fără cultură, fără inteligenţă, dar în schimb, cu statutul nobil de moldovean în toată legea.Poate exagerez, că nu mai sunt toţi tîmpiţi şi alcoolici, dar tot ce e posibil ca sondajele alea să aibă ceva veridicitate în ele, că dacă compatriotul nostru nu iese de obicei din cuvintele "of, ce-i greu" şi "ce să-i faci..." , se plînge, se vaită , lamentează, efectiv ca combustibil pentru toată această consumare inutilă de aer are nevoie de alcool, fie că e o bere sau o "bancă" cu spirt de 90 de grade sau o "samBucă" de aia glamuroasă.
Pe lîngă toate astea nu ştiu din care fund , o mînă de americani au luat că în Moldova e o monarhie condusă de un rege aloolic.Tangenţe cu realitatea au fost vrio 8 ani de zile, dar mă rog, chiar în halul ăsta.Înţeleg, unii mai cred că Moldova se află în Africa,da chiar să ne....dar, ce mai, Americani, ce naiba , la ăia totul e pe dos, totul conspiraţie, totul e fericire, totul e nebunie şi patriotism fals şi idiot, dar asta-i altă poveste...


Faq..i.ha...out...

21 feb. 2011





-Oamenii ăştia din "frumos" şi "îmi place" nu ies...
-Azi ,ieri am primit o sugestie foarte stranie care în mod normal m-ar încînta dacă ar fi din partea unei roze mai proaspete...
-Am ajuns la litera R în dicţionarul lui Michael Benson, editat de Litera.Printre altele, Da Vinci credea că Isus a avut un frate geamăn ceea ce ar explica "hocus-pocus-ul"....
-Muzica clasică rupe.


FaQ out continuous..

16 feb. 2011

Pe cuvînt..!



Te cred pe cuvînt!!! Nu am nevoie de nici o dovadă, nu încape îndoială că aşa este, nu, nu trebuie să-mi dai niciun semn, te cred pentru că ştiu că mulţi te cred pe tine şi deci trebuie să te cred şi eu, că de altfel ce fel de om aş fi, dacă nu te-aş crede pe cuvînt?!

15 feb. 2011

Iată ce trebuie...



Deci, trebuie să apară un dictator care să-i elimine pe toţi,să facă ordine în ţară după care să se sinucidă.Poporul îi va face monument şi îl va pune în locul lui Ştefan cel Mare de pe strada Ştefan Cel Mare şi astfel memoria i se va păstra veşnic, ca "Cel ce ne-a scăpat ţara de nenormali".După asta se suie vrio cîţiva oameni de ştiinţă călare pe ţară şi în loc de toată "industria" foarte dezvoltată a Republicii Moldova vor construi cît îi Soroca de mare numai centrale de capatare a energiei solare şi "morişti" eoliene şi vor asigura ţara cu energie electrică pentru ca lumea nebună să poată să se bălăcească în internetul lor iubit.După asta construim sere de legume şi fructe pe toate acoperişurile oraşului şi oraşelor.Investim 90% din bugetul ţării şi plus banii care i-am furat de la UE în învăţămînt şi facem vrio 3-4 Harvarduri şi Oxforduri, cam cîte unul pentru fiecare sector al Chişinăului (căci tradiţia de a veni la Chişinău şi de a "învăţa" e sfîntă..) .După ce creştem nivelul naţional de deşteptăciune pe metru pătrat, punem în ilegalitate comunismul, leninismul, marxismul, nazismul , capitalismul , idiotismul şi gopnicii..şi chansonul rusesc şi enervant din rutiere.Următrorul pas va fi ca să scoatem leii şi dolarii şi euroii din circulaţie şi să-i înlocuim cu ...aer curat şi parfumat de primăvară.Între timp datorită creşterii deşteptăciunii naţionale, oamenii au construit li construit multă multă tehnică, roboţi, robocopi, robocoape , diverse sisteme automatizate , fabrica de automobile ecologice "Doina" (cu motor electric echivalent unui obişnuit de 2.0L dar care trage ca 2.2 litri).Deci, respectiv construim în fiecare sector o bază alimentară, unde cine vrea poate să intre, să caşte gura, sau să ia orice doreşte din produsele alimentare, dar nu mai mult decît are el nevoie .Cît despre alte produse electrotehnice (mp3 playere, dvd-uri, Ipaduri, Iphonuri) ele se vor lua temporar sau chiar pe gratis, pentru că vor fi produse în surplus în R.Moldova, deoarece moldovenii noştri noi vor fi mai inteligenţi şi mai nebuni în informatică şi cibernetică decît orice japonez sau indian.
A, şi să nu uităm că vor fi construţi foarte mulţi zgîrie-nori cu multe apartamente pentru toată populaţia ţării şi care vor fi oferite gratis tinerelor familii.
Cetăţeanul moldovean va avea libertatea totală, de a face ce vrea, gîndi ce vrea, creea ce vrea, spune ce vrea, fără să fie îngrijorat pentru ziua de mîine, fără să moară de foame, fără să lucreze zece ore pe zi pentru nişte bucăţi de hîrtie fără valoare.Moldovenii se vor iubi, respecta, susţine unul pe altul, iar restul vor fi împuşcaţi...adiiicăă, vor trece un program de convertire la un nou mod de viaţă superior, ce nu are echivalent în întreaga lume, la moment, căci peste un timp americanii îşi vor da seama că moldovenii îs mai hîtri ca ei şi îi vor copia sau cel puţin vor încerca să facă asta dar noi nu o să le vindem reţeta succesului, la fel cu ei nu dau publicului reţeta Coca-Cola...
O ţară de vis.....


Faq ce vreau...

14 feb. 2011

V



Da,e bine cind iubesti, cred, posibil..."ne iskliu4eno"....
Reacţiile chimice rup , fără îndoială...
Pe mine mă doare după cap de la vîntu ăsta tîmpit...
Şi am crezut că mai am un pic pînă la "aproape perfect" dar se pare că încă mai am pîn în gît..cam vriun an cel puţin....bleaghi.Deşi probabil eu aberez..

Felicitări cu Sf.Valentin...

Faq luv out...

12 feb. 2011

$



De ce dacă vreau să fac ceva atunci trebuie să dau ceva pentru un ceva care să-mi permită să fac acel ceva? Dacă acel ceva nu ar exista atunci aş putea face orice altceva fără să am nevoie de acel ceva pentru a face altceva.E ceva ce nu e bine şi trebuie ca acel ceva să nu mai existe într-o zi...

Faq ceva out...

10 feb. 2011

Ignoranţa


Unul din cele mai tîmpite lucruri pe lumea asta e să mori ignorant.Să te duci fără să fi vrut în viaţa asta a ta să cunoşti ceva, să afli, să te informezi, să îţi pui probleme , să investighezi ş.a.
Cum naiba poţi să trăieşti fără să te gîndeşti la nimic altceva în afară de "pivă", discoteci, cutiuţa cu ZombiTV şi la "kapika" care se învîrteşte....?!
Sunteţi oameni, aţi primit un dar poate, sau poate aşa a fost să fie evoluţia în acest univers, ca în viaţa de dobitoace să mai apară şi raţiunea.Deci, suntem oameni, profitaţi de aceasta! Priviţi în jur!Utaţivă la ce aţi ajuns, lăsaţi frazele tîmpite de genul "Of, ce-i greu.." , şi deshideţi ochii, priviţi ce a creeat această entitate superioară, numită OM! Nu-i aşa ca pereţii stau drepţi la tine în odaie? Nu-i aşa că acum ai în faţa ta rezultatul a zeci de ani de evoluţie? Monitor, informatică, internet...
Cît e de minunat să fii om! Cum poţi să nu vrei să te autoconştiintizezi, ca fiinţă ce există , ce gîndeşte şi creează şi a creeat de la Homo Sapiens încoace.
Nu pot să spun că omul e o fiinţă perfectă, pentru că nu e deloc şi nici nu are de unde, pentru că pe cît de genial e el pe atît e şi de idiot cîteodată , şi acum planeta noastră se află la limita puterilor.
Dar totuşi e bine.Nu toţi ascultăm muzică în "chirostrii" şi mîncăm răsărită arsă.Oamenii dornici de cunoaştere şi iubire sunt mai mulţi astăzi şi ăştia vor reuşi să spele toată rîia, NOI vom reuşi să o facem, noi vom reuşi să ne schimbăm în continuu, spre a evolua în ceva mai bun.
Cît e de tîmpit să mori ignorant...genială vorbă maestre...


Faq out...
Puteţi să vă duceţi în mama dumneavoastră, dragă cititorule!

7 feb. 2011

.Rt



Viaţa asta e o chestie rea
Chiar dacă nu e timpul să înţeleg ceva.,
Ştiu că o doresc pe ea
Să cadă jos pe canapea,
Să inţelegi şi tu ceva
Cînd zici că mă cunoşti ,eu zic, "Ba,"
Încredere în ea ,să am aş vrea,
Să nu-mi schimbe gîndul cineva
Spunînd că ea nu răsplăteşte
Băutura nu ţi-o plăteşte
De parcă nevoie aş avea
De-un robot pe canapea
Cu ea sufletul e împlinit
Şi uit că sunt plictisit
Uit că sunt aici
Uit că am puţini amici
Şi vă mint pe voi
Cu banale nevoi
Şi uitaţi să priviţi înapoi
S-o înţelegeţi şi voi...


Faq art...

6 feb. 2011

Hashishin



AAaaaaaaaaaa....isteeeriicca.a..ne-am amintit de un vechi album a lui Chamillionaire, Ultimate victory..sssooo awweesooomeeee maaa niggaaaaaa...

Mai pe scurt, am sentimentul ca lumea care ma inconjoara si pe care o stiu tot mai mult se rareste, fugind din tara in cautarea americandrimului din Italii , Spanii si ale planete...

Crisitna o implinit 20 de ani.Nu stiu cine-i da ea e in skype la mine si mi-o aparut un beculet oranj in colul drep al ecranului , deci Felicitari Cristina!

Kino glaz>Kino kulak> KINO KALASH! na'

Cit despre egipteni...toata lumea spune ca au luat-o razna, ei bine, good for them.Asa si trebu,tuts islamu vostru eu...ca nu ati putut sa ramineti la Horushi si Isisuri si sa traiti cu cunoastere nu cu mintea incatusata de balauri.

Ador gramatica...

FaQ out..

10 ian. 2011

Salutare..again..



Eclipsa de soare nu a schimbat nimic...nici macar nu am vazut-o..blin..
Eu m-am saturat de pleava ce ma inconjoara si vreau ceva nou da nu stiu ce (poate alta planeta...)
Am citit Dale Carnegie "Arta de a reusi in viata" si pot sa spun ca nu o sa reusiti in viata pentru ca am citit si poezii de Omar Khayamm si totul in lumea asta e degeaba, fara sens si se repeta intr-un cerc vicios...
Cel mai genial sofwtare e viata noastra..iak asa...


Faq out...